Medicina Antroposofică: O Viziune Integrativă asupra Vindecării
Medicina antroposofică reprezintă o direcție de medicină complementară, apărută din viziunea antroposofică a lui Rudolf Steiner. Aceasta nu caută să înlocuiască medicina convențională, ci să o completeze, oferind o abordare holistică a sănătății umane. Ea își propune o integrare profundă a cunoștințelor științifice cu cele spiritual-științifice, privind omul ca o entitate care îmbină corpul fizic, viața emoțională și sufletească, precum și individualitatea spirituală.
Beneficiile Medicinei Antroposofice
Abordare Holistică: Aceasta tratează întreaga persoană, nu doar boala sau simptomele izolate.
Prevenție și Auto-vindecare: Promovează un stil de viață sănătos și conștientizarea semnalelor propriului corp.
Diversitatea Tratamentelor: Include tratamente variate, de la fitoterapie la terapii artistice și consiliere spirituală.
Reducerea Stresului: Ajută la diminuarea stresului prin relaxare și meditație.
O Privire Diferită asupra Sănătății
În viziunea antroposofică, sănătatea este un echilibru dinamic între diferite aspecte ale vieții, iar boala oferă oportunitatea de auto-cunoaștere și creștere personală. Medicina antroposofică recunoaște unicitatea fiecărui pacient și se angajează să trateze fiecare caz într-un mod personalizat, evitând rutina și generalizările.
Deosebiri faţă de alte orientări din domeniul medical
Medicina antroposofică se deosebeşte de medicina convenţională în primul rând prin faptul că vede nu numai boala din om, ci şi mai ales pe om în boala sa. Măsurile de diagnostic şi constatările făcute cu ajutorul lor pot fi, ce-i drept, identice, însă interpretarea lor integrală poate apoi duce la alte recomandări de tratament sau poate completa metodele de terapie tradiţionale prin procedee suplimentare.
Medicina de orientare pur natural-ştiinţifică se limitează la explicarea stărilor de boală numai pe baza unor legităţi fizice şi chimice. Medicina antroposofică vrea mai mult. Ea vrea să introducă în plus şi puncte de vedere care marchează viaţa, sufletul şi spiritul omului atât în general, sistematic, cât şi individual şi care sunt perceptibile corporal:
creşterea, regenerarea, microcirculaţia, ritmul zi-noapte – ca expresie a forţelor de viaţă;
mimica, gestica, tensiunea musculară– ca expresie a sufletescului; distribuţia căldurii, ţinuta, ridicarea în poziţie verticală, mersul, orientarea, vorbirea – ca expresie a spiritualului. În cazul unei boli la om se manifestă abateri, unilateralităţi şi extreme care sunt parametri de diagnostic suplimentari care ne stau la dispoziţie pentru alegerea unei terapii.
Medicina antroposofică are şi o altă înţelegere a rolului pacientului în învingerea bolii sale. Petru ea, pacientul nu este numai obiect al artei medicale, ci în egală măsură şi subiect, partener al medicului. Căci nimeni nu îl cunoaşte pe pacient mai bine decât se cunoaşte el însuşi. Prin boală, el capătă ocazia să recunoască, să înţeleagă starea de dezechilibru în care a ajuns cu trupul şi cu sufletul său şi, cu ajutorul terapiei, să o readucă la normal. Bolile cronice îi pot oferi posibilitatea de a învăţa noi moduri de a se comporta şi de a deveni mai matur ca personalitate. Medicii antroposofi îl sprijină pe pacient tocmai în această muncă. Ei îi întăresc responsabilitatea de sine, îi recunosc autonomia şi maturitatea şi îi solicită dreptul de a decide împreună cu medicul la alegerea unei terapii.
Boală şi sănătate
În timpul vieţii, omul pendulează între boală şi sănătate. Medicina convenţională se ocupă unilateral numai de factorii care cauzează sau dau naştere la boli. Dimpotrivă, pentru medicii antroposofi, ceea ce îmbolnăveşte este întotdeauna strâns interconectat cu ceea ce stimulează sănătatea.
Sănătatea rezultă prin neîntrerupta pendulare în căutarea echilibrului dinamic lăuntric între momente de viaţă polare: trezie şi somn, odihnă şi mişcare, bucurie şi suferinţă. Ea rezultă prin căutarea şi determinarea activă a propriului drum către lume şi înapoi la sine. De aceea există tot atâtea boli câţi oameni. Astfel, sănătatea nu e un scop în sine, ci mai ales un mijloc prin care omul să-şi poată rândui viaţa proprie şi viaţa socială cât mai pozitiv.
Prin boală, omului i se dă posibilitatea să recunoască şi să înţeleagă starea de dezechilibru în care au ajuns trupul şi sufletul său şi să refacă echilibrul acestora cu ajutorul terapiei. Bolile cronice îi pot oferi ocazia de a învăţa noi moduri de a se comporta şi de a se maturiza ca personalitate. Medicii îl sprijină pe pacient tocmai în această sarcină. Îi întăresc răspunderea de sine, îi recunosc autonomia şi promovează dreptul acestuia de a decide împreună cu medicul în alegerea direcţiei terapeutice, încurajându-l pentru a se putea menţine singur sănătos.
Tehnici în medicina antroposofică
Medicii antroposofi întrebuinţează toate procedeele medicinei convenţionale pentru diagnosticarea unei boli. Însă înaintea oricăror mijloace tehnice, ei îşi folosesc în primul primul rând propriile simţuri. Ei îl percep pe om din cap până-n picioare, sunt atenţi la limbajul trupului, la mimică şi gestică, la felul cum pacientul dă mâna cu medicul, la mersul său, la ţinuta corporală – la aspectul pacientului în ansamblu. Ei ţin să vadă dacă pielea şi membrele sunt calde sau reci, umede sau uscate, verifică prin palpare şi prin ascultare întregul corp. Ascultă cum îşi apreciază pacientul însuşi propria stare corporală şi sufletească, cât de puternică îi este voinţa de viaţă – atât în prezent, cât şi în cadrul biografiei sale. Abia după aceea se pune întrebarea ce procedeu tehnic ar avea sens de utilizat în plus faţă de toate acestea în stabilirea unui diagnostic.
În centrul atenţiei stă în această privinţă mereu întrebarea: Ce noi cunoştinţe aduce acest acest control medical şi ce consecinţă terapeutică se desprinde din el? Este el oare în fond relevant pentru acest pacient? Aşadar aparatura medicală nu se utilizează în mod rutinier, ci numai atunci când din aplicarea ei rezultă un folos evident pentru pacient. Astfel se evită controalele inutile. În plus, medicii antroposofi lucrează deosebit de conştienţi de eficienţa costurilor pentru pacient. Cu toate acestea peste tot unde sunt indicate metode bazate pe aparatură medicală, medicii antroposofi sunt la zi cu tehnica modernă, pentru a o putea aplica spre binele pacientului.
Spectrul terapeutic
Medicina antroposofică foloseşte pe de-o parte procedee în seama cărora pacientul se lasă mai degrabă pasiv, ca obiect; însă, în mod complementar, ea întrebuinţează şi metode care îl includ pe acesta ca subiect care acţionează activ. Intervenţiile medicale precum operaţiile, întreaga gamă a fizioterapiei şi medicamentele alopate ale medicinei academice nu solicită de la pacient niciun fel de activitate proprie. Dimpotrivă, terapiile artistice precum arta vorbirii, muzica, pictura, modelarea plastică şi euritmia curativă sau terapia prin dialog (psihoterapia, studiul biografic), nutriţia, mişcarea şi procedeele de relaxare presupun conlucrarea activă a pacientului.
Medicina antroposofică se aplică în tratarea unei game variate de condiții medicale:
- Tulburări digestive
- Afecțiuni respiratorii
- Stres și anxietate
- Probleme de somn
- Boli autoimune
- Afecțiuni ale pielii
Medicamentele antroposofice
În medicina antroposofică, terapia medicamentoasă se ghidează după principiul verificat de mult: Cât se poate de puţin, şi numai atât timp cât e necesar.
Tratamentul medicamentos se bazează pe de-o parte pe administrarea de medicamente antroposofice pe baze naturale, a căror compoziţie este determinată de caracteristicile tipice ale unei anumite boli. În plus faţă de asta, se dau medicamente care se orientează după particularităţile individuale ale pacientului. Ele sunt adesea remedii homeopate care au rolul de a stimula activitatea proprie a organismului, forţele sale de autovindecare.
În plus, se utilizează medicamente „acordate pe frecvenţa” unei anumite boli, dedicate ei, şi a căror compoziţie se orientează după legităţile generale ale tabloului boliii respective. Printre acestea se numără atât preparatele din extracte vegetale complete, cât şi cele de origine minerală sau animală.